Doar stai...

 Astept in intuneric cu poza ta in maini.Am cautat mult timp un raspuns clar la tot ce s-a intamplat.Am cautat si in inima mea si am inteles ca poate e mai bine sa lasam acele clipe sa dispara.Poza noastra imi aminteste de zilele in care promiteai ca noi vom fi intotdeauna si ca nu vei pleca niciodata.Am nevoie sa ramai pentru ca lumea mea e construita in jurul tau…Doar stai cu mine si tine-ma strans…Doar stai aici.

Fara daca,dar sau poate...

Incerc sa lupt cu orice ma trage in jos.Ceva ma tine in loc,nu ma lasa sa trec peste…Cred in vorbe.Incerc sa imi tin promisiunea dar cioburi cad si mie foarte greu sa inaintez.Nu vreau sa las totul balta.Am fost prea fericita… fara daca,dar sau poate voi trece peste toate si voi merge pana la capat!

Nu mai incercati...

Nu va mai uitati la mine...Incercati sa ma faceti sa simt ca ma costa si aerul pe care il respir,sa ma simt nesigura!Nu ma intereseaza vorbele voastre.Ele nu ma pot dobori. Nu mai incercati…E in zadar!Sunteti deja consumati…Viata e prea frumoasa…Nu aveti cum sa mi-o distrugeti!Vorbele voastre nu ma afecteaza, deci  nu mai incercati…      Nu azi!

Ganduri...

Inima mea se rupe ca un val,se agita ca vantul...Dragostea dispare ca fumul.Inima-mi este plina de praf.Nu raspunzi deloc cand eu te strig.O asteptare zadarnica… M-ai facut sa plang… Ma simt slabita si nu ma pot apropia de tine...Singura in noapte.Nu am regrete... Cat o sa mai dureze?Oare o sa reusesc ?Memorii revin.Nu mai pot privi inapoi.Vreau doar sa traiesc,sa merg mai departe fara regrete.Promisiunea ta de a ramane impreuna e acum o amintire…

Nu intreba...

Ma intrebi cum imi mai merge ca sa vezi cum imi e sa stau singura,daca ma simt bine sau ma simt rau,daca pot rade sau pot plange.Intrebi de mine din curiozitate.As vrea sa-ti spun ca imi e tare dor de tine,ca nu mai pot,sau ca o sa-mi treaca.Nu mai stiu si nu mai simt nimic pentru ca nu mai sunt aici.Am murit in ziua in care ai plecat de langa mine.Nu mai sunt.Exista doar aceasta iubire lipsita de mila.Nu mai intreba de mine pentru ca nu mai sunt aici...

Am nevoie de tine...

Innebunesc!!! Inima mi se frange…Nu pot dormi deloc…Incerc sa trec peste…Totul pare atat de dificil…uneori cred ca nu voi reusi.Nu pot respira,nu am nici un motiv. Inima mea ingenuncheaza in fata rautatilor care o inconjoara.Se va face iar dimineata si tu vei fi tot plecat... Nu vreau sa treaca inca o zi fara tine. Pretul platit este un pret mult prea mare. Sufletul meu e zidit.Am nevoie de tine…

Ea...

Este fascinanta prin aerul si misterul sau. Ochii ei adânci par a privi în lumi aflate dincolo de închipuirea noastra. Sunt nostalgici, încarcati de un dor angelic… Sensurile cuvintelor sale sunt întotdeauna neclare, neterminate, ca si cum ar astepta sa le lamureasca altcineva.Este femeia tuturor romantismelor si a tuturor povestilor de dragoste ale lumii. Este fiinta tuturor confuziilor si a tuturor oboselilor, dar si a tuturor reveriilor si discretiilor posibile. Nu minte niciodata, pentru ca ea însasi nu deosebeste granita dintre un adevar si un neadevar.Este permanent atenta ca lumile ei interioare sa nu fie divulgate, asaltate, atacate.Se zbate între teama de pacat si teama de a fi parasita, de aceea dragostea tinde sa fie mereu o noutate fascinanta pentru ea.

Dragostea...

Vreau sa-mi arat imperfecţiunea,care este de fapt, dragoste. Respira blând,nu ma lasa în spate. Dragostea sfidează toata logica intr-o imagine si mai presus de toate este naturala,ma doboara. Incontrolabil!!! Fără tine singurătatea este veşnică,încă te mai simt, te mai aud strident.Striga-ma, asteapta-ma!Nu vreau să te ranesc.Nu vreau să pierd acest moment.Stim amandoi ca cel mai ascuns secret fuge mereu catre cel ce nu priveste niciodata.

Unde?

Unde s-a dus trecutul care nu o sa se mai intoarca?Unde s-a dus zambetul care m-a facut sa zbor?Unde a ramas speranta?Unde este bucuria sufletului?Unde sunt zilele in care stiam sa iubim?Unde sunt zilele pe care le traiam in orice loc?


Si inca pleaca…acum pleca totul…

NU va mai fi la fel...

Situatia este dificila,iar eu nu o pot suporta.Nu te mai vad acelasi!Vreau sa te uiti la mine cand iti voi vorbi.Sunt in agonie…Cum sa ma prefac ca nu-mi dau seama ca de astazi nu va mai fi la fel?Ratacesc pe starzi,nu stiu unde sa merg.Sunt dezorientata si confuza.Nu stiu ce sa fac.Ma gandesc doar  la tine.Ritmul vietii mi se pare nedrept.Era totul atat de diferit ...

Ganduri in noapte...

E noapte si luna s-a ridicat pe cer.E atat de trista si de singura.O simt!Incep sa visez cu ochii deschişi dar aerul rece al nopţii mă trezeşte ! Sunt atat de pustiita si de singură…Ma plimb pe cararile moarte si sumbre al vietii sperand ca ma voi regasi.Mi-e dor sa fiu iar eu!Doar in amintiri mai gasesc alinare.Prezentul imi provoaca doar durere,doar suferinta.Realitatea este un vis crud.Intr-un final si amintirile imi vor deveni poveri . De ce? Pentru ce? Intrebari fara rost. Credeam ca pot controla totul,dar m-am inselat. Acum trăiesc misterul vieţii mele....

Inacceptabil...

Sunt fara pic de faima,calatoare in timp,poate nebuna si chiar cinica. Sunt singura…adanc in soc.Am vazut oameni scuipati de foc!Am vazut focul in ochii unora,imprastiind cancer pe fericirea altora. Inacceptabil! Viata e mult mai mult de atat…

Am obosit...

Am obosit sa duc aceasta lupta inutila!Vorbesc dar nimeni nu ma asculta!Am obosit dar nu renunţ la mine, nu renunţ la nimic!Trec peste toate folosindu-ma de masti si falsitate…Merg inainte! Sentimentele si deziluziile care ma cuprind uneori ma fac sa ma simt singura ! Vreau sa alung singuratatea care incearca sa puna stapanire pe mine.Durerea ma sufoca,lacrimile ma ineaca,strig dar nimeni nu aude…

Zambesc...

Zâmbesc...Mereu încerc să fiu cu zâmbetul pe buze pentru ei...pentru acele persoane care îşi doresc să ma distruga,sa ma vada cuprinsa de disperare! Nu au nici un drept să faca asta !Nu voi permite sa mi se  citeasca  sentimentele pe fata!Cândva voi putea zâmbi cu adevarat si acest  zâmbet trist care mi s-a întipărit pe faţă va dispărea...Până atunci voi continua să zâmbesc cu ironie,jucand teatru,facandu’i sa creada ca nu am gânduri care mă frământă...Măcar în faţa celorlalţi...Mai mult sau mai puţin trist...Pentru ei, pentru că merită sa fiu ipocrita si dezgustata de prostia lor.Pentru că trebuie!

?!?...

Privesc in gol...M-am ratacit de mult.Privirea mea si-a pierdut sclipirea.Tristetea ma inconjoara.Ecoul gandurilor imi zdrobeste timpanul.Nu mai am putere,nici simturi.Nu imi mai pot controla miscarile, mainile mi-au inghetat.Sunt coplesita…De ce nu ma lasati in pace?Vreau aripi!Vreau sa zbor,sa ma inalt la cer.Nu mai exista speranta?!?O viata fara speranta?Asta inseamna moartea sufletului!Cum sa traiesc fara suflet?Am crezut ca am ales cele mai puternice cortine pentru fereastra sufletului meu sperand ca asa as putea sa ma apar de tot ce ma va face sa sufar si imi va dauna…acum am inteles ca nu am ales materialul cel mai potrivit…dar e prea tarziu…