My dear...

Chiar nu ma asteptam la asta din partea ta.Credeam ca te-ai schimbat.Credeam ca poti intelege anumite chestii.Credeam intr-o posibila maturizare a conceptiilor tale despre viata.Te vedeam altfel, dar s-ar parea ca de fapt erai un nimeni asa cum te stiam.Nu mai vorbi.Nu vreau sa te mai afirimi.Puteai sa spui "nu" ,decat sa faci asta.De fapt mai bine taceai in acea clipa.Oare sa fie vorba de razbunare?Nu incerca sa te gandesti la asta.O sa te doara...


Cad pe pamant impinsa de o falsa prietenie...acum niciun regret n-ar mai conta...

Singuratate...

Stau ghemuita într-un colţ al patului.Privesc din când în când în jurul meu..Sunt dezamăgita,în depresie.O speranţă pierdută?Un capat de drum?Ma doare...Si cand ma gandesc la cate au fost...Prea putin!Doar amagire urmata de un cuţit răsucit în rană...Stau pe ganduri.Cum as putea scapa de aceasta situatie,de aceste lovituri?Imi sterg lacrimile care stau sa cada.Nu vreau sa fiu vazuta asa.M-am saturat sa mint in incercarea de a-mi gasi scuze.Nu mai sunt cum eram...nu mai sunt eu!Fara zambete,fara vlaga,plina de resentimente...amagiri.Stau si imi ascult gandurile cu ecou..un ecou atat de dureros...Prea mult. Lacrimile incep sa cada...Am nevoie de o pauza.O tigara si o ceasca de cafea...As vrea ca fumul sa imi acopere gandurile...Poate ca ar trebui sa incerc ceva mai mult...mai tare.

Ganduri.

O noua depresie imi da tarcoale.Nu mai pot minti.Ma simt doborata.Nu mai am puterea sa ascund adevarul,nu mai pot alunga singuratatea.Nu stiu cum sa te fac sa intelegi ce simt cu adevarat.Nici macar nu stiu daca imi mai crezi vorbele.Nici eu nu ma mai inteleg.Nu imi dau seama cum am ajuns aici.Depind de tine?!?!As vrea sa cred ca nu. Ai impresia ca in viata totul se planifica sau are granite?Daca ar fi asa pana unde ar fi fost granitele mele?Unde ar fi trebuit sa ma opresc ?Trebuia sa ma incadrez in anumite limite?Ale cui limite?Si daca totusi exista limite care trebuie respectate,de ce nu sunt valabile pentru toti?De ce toti se baga?De ce se ajunge atat de departe?Altii nu vad limitele daca noi nu le atragem atentia?De ce nu isi dau seama cand e momentul sa bata in retragere?Prejudecatile ne impiedica sa vedem realitatea.Inchidem ochii.Stergem  lacrimile si continuam sa visam.

P.S. Inca mai am puterea sa visez si sa sper ca totul va reveni la normal

Simplu...

Plang iar...de ce?Pentru ca ma doare orice minut petrecut fara tine.Ma doare ca tu mereu te pierzi in probleme si ca nu ai timp sa vezi ce imi doresc.Imi doresc doar binele dar nu mai am rabdare sa ajung la el.Ma gandesc la viitor si ma entuziasmez.As vrea ca si tu sa reactionezi la fel,sa gandim la fel...E greu sa faci asta?Cum as putea sa te fac sa nu iti mai pese de altii,sa nu iti mai pese de nimic,sa exist doar eu, si de mine sa ai nevoie in orice clipa?Uneori mi se pare ca nu pot face nimic ...Si doare...Visez,dar nu reusesc sa indeplinesc nimic...Urasc limitele,iar tu nu ma ajuti deloc.Sunt o copila...o copila geloasa,care uraste tot ceea ce iti face rau...

Gand.

Inspir aerul poluat de amintiri.Imi dau seama ca pierd timpul intr-un mod mult prea absurd.La fel de absurd e si faptul ca nu imi pasa.

Mintea mea e bântuită de amintiri si de frânturi ale vorbelor tale. As vrea sa stiu de ce s-a ajuns aici.Prea multe intrebari,dar nici un raspuns.Deja m-am obisnuit. Sunt inconjurata doar de un fum care imi ingreuneaza respiratia si imi accelereaza bataile inimii.Imi aduc aminte cum imi mangaiai corpul si imi sarutai buzele.Imi spuneai ca totul e mai placut atunci cand suntem impreuna. Da...Ma faceai sa ma simt de parca lumea toata ar fi doar a noastra si poate de asta am ajuns astazi asa...E noapte...dar eu nu am observat.Nu am nopti,nu am somn,nu am vise.Va fi noapte doar atunci cand voi sta in bratele cuiva care imi va spune ca totul s-a terminat.Voi lasa capul pe perna si spunandu-i ca am avut o zi grea voi adormi in nestire incercand sa uit tot ce a fost...