Agonie

Oare stii cum e sa te tarai pe strazi straine si sa simti cum cedezi? Sa mergi si sa nu stii unde trebuie sa ajungi,sa te indrepti spre nicaieri…Eu stiu.Credeam ca totul e  pierdut, ca nimic nu se mai poate schimba si ca ultima sansa a disparut...Ma simteam bolnava…Gandurile sinistre ma agitau din ce in ce mai tare.Nu mai stiam ce este aia ratiune.As fi vrut sa pot face ceva…Incercam sa pun problema altfel…Incepeam cu un “poate daca” si terminam cu “ar fi fost altfel”.Mi-am dat seama ca nu era bine ce fac… In viata aceasta totul este cu un rost, nimic nu este intamplator.Am incercat sa uit totul si sa ma resemnez…nu vroiam sa mai stiu nimic. Intr-un timp relativ scurt mi-am dat seama ca nu trebuie sa ma las constransa de nimeni si de nimic.Trebuie sa am grija de mine, de sufletul meu,de visele mele. Mi-am dat seama ca nu trebuie sa renunt la ceea ce iubesc. Iubesc viata...